Politica de confidențialitate MPay

Ultima actualizare: 1 Martie 2026

1. Condiții generale

  1. Prezenții Termeni și Condiții (în continuare - T&C) definesc condițiile de utilizare a Serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay) și se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice (în continuare – Utilizator și/sau Plătitor);
  2. Serviciul guvernamental de plăți electronice (MPay) (în continuare – Serviciul MPay), este un serviciu electronic reutilizabil, găzduit pe platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud), reprezentând un mecanism unic de încasare și de distribuire a plăților cu ajutorul metodelor de plată legal disponibile, fiind un nod intermediar informațional, financiar și contractual între prestatorii de servicii cu plată/distribuitori de plăți și prestatorii de servicii de plată;

2. Drepturile de proprietate intelectuală

  1. Proprietarul Serviciului MPay este statul;
  2. Deținătorul Serviciului MPay este Instituția Publică „Agenția de Guvernare Electronică” (în continuare – AGE);
  3. Datele de contact ale AGE:
    Email: office@egov.md
    Telefon: +373 (022) 820 026
    Adresă poștală: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 134, MD-2012, mun. Chișinău, Republica Moldova;
  4. Conținutul și materialele disponibile în Serviciul MPay, definite ca text, imagini, grafică, sunet, dacă nu este specificat altfel, se oferă ca și conținut sub licența Creative Commons Attribution 4.0 International (CC BY 4.0) și sunt protejate prin drept de autor, conform Legii nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe, și marca comercială aplicabilă, conform Legii nr. 38/2008 privind protecția mărcilor;
  5. AGE își rezervă dreptul de a suspenda funcționarea, modifica, adăuga sau șterge în orice moment porțiuni ale conținutului Serviciului MPay;
  6. Este interzisă îndepărtarea însemnului care identifică dreptul de autor al AGE (© Agenția de Guvernare Electronică a Republicii Moldova, 2026) asupra conținutului și materialelor disponibile în Serviciul MPay, precum și dreptul asupra Mărcii verbale individuale aferente Serviciului MPay – MPay®;
  7. Orice utilizare inadecvată, inclusiv, dar fără a se limita la reproducerea, adaptarea, dispunerea și orice altă formă de transformare a Serviciului MPay și materialelor disponibile în Serviciul MPay, precum și orice formă de distribuire, este restricționată, dacă nu este autorizată în mod expres de AGE;
  8. AGE respectă dreptul la proprietate intelectuală a celorlalți și așteaptă ca Utilizatorul să aibă o conduită asemănătoare. AGE poate, în circumstanțe adecvate și la propria discreție, să anuleze sau să întreprindă alți pași cu privire la conturile de utilizator care încalcă dreptul la proprietate intelectuală. Dacă considerați că dreptul dumneavoastră la proprietate intelectuală a fost încălcat, vă rugăm să transmiteți o notificare, semnată electronic la adresa de email: office@egov.md, cu următoarele informații:
    1. informații privind materialul pentru care considerați că a fost încălcat dreptul la proprietate intelectuală. Dacă acest material există online, transmiteți un URL, sau oferiți detalii pertinente pentru a fi identificat;
    2. informația de contact, inclusiv numele, adresa, numărul de telefon și adresa de email la care vă putem contacta;
    3. confirmare din partea dumneavoastră că informația transmisă este veridică și că, în conformitate cu cadrul normativ, sunteți deținătorul drepturilor sau autorizat să reprezentați interesele deținătorului drepturilor respective;

3. Cadrul normativ aplicabil

  1. Prezenții T&C au fost elaborați și sunt reglementați în conformitate cu prevederile cadrului normativ al Republicii Moldova;
  2. Serviciul MPay a fost instituit și funcționează în baza Hotărârii Guvernului nr. 712/2020 cu privire la serviciul guvernamental de plăți Electronice (MPay);
  3. Orice dispute care decurg din acești T&C sau de utilizare a Serviciului MPay se soluționează pe cale amiabilă, prin notificare și consultare directă cu Utilizatorul;
  4. Procedura prealabilă de soluționare a disputelor, prin notificări și consultări directe, nu limitează dreptul Utilizatorului de a se adresa instanței judecătorești competente din Republica Moldova;

4. Acceptarea T&C

  1. Este responsabilitatea Utilizatorului să ia cunoștință cu T&C înainte de a accesa Serviciul MPay;
  2. Prin utilizarea funcționalităților Serviciului MPay, Utilizatorul confirmă acceptarea T&C și se obligă să le respecte;
  3. Prin efectuarea unei plăți prin intermediul Serviciului MPay, aceasta va fi tratată ca acceptare a acestor T&C, precum și acordarea consimțământului de a procesa, prelucra și stoca datele cu caracter personal în conformitate cu Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal;
  4. Utilizatorul care nu este de acord cu acești T&C trebuie să se abțină de la folosirea Serviciului MPay;
  5. În cazul efectuării plăților online prin portalul https://mpay.gov.md/, acceptarea acestor T&C, precum și acordarea consimțământului de a procesa, prelucra și stoca datele cu caracter personal, se realizează prin bifarea acordului de către Plătitor;
  6. Utilizatorul se obligă să acceseze și să utilizeze Serviciul MPay doar în scopurile permise de cadrul normativ;
  7. Unele servicii oferite la utilizarea Serviciului MPay pot avea proprii T&C care se pot aplica – citiți cu atenție acești T&C înainte de a utiliza serviciile respective;
  8. Utilizatorul va utiliza Serviciul MPay de o manieră care să nu atenteze, restrângă sau să restricționeze drepturile altor utilizatori;
  9. Indiferent de modalitatea de efectuare a plății — inclusiv, dar fără a se limita la, plata efectuată la ghișeul băncii sau al Î.S. „Poșta Moldovei”, prin terminal POS, terminal de tip self-service, internet banking, mobile banking sau portofel electronic — în cazul în care achitarea este realizată prin intermediul Serviciului MPay, în baza numărului notei de plată MPay sau a facturii emise de un Prestator de servicii conectat la MPay, se consideră că Plătitorul a acceptat în mod automat și necondiționat acești Termeni și Condiții și se obligă să îi respecte integral;

5. Accesarea Serviciului MPay

  1. Toate informațiile oferite pe site-ul web dedicat al Serviciului MPay sunt accesibile spre vizualizarea publicului larg fără autentificare obligatorie;
  2. Serviciul MPay poate fi accesat în funcție de metodele de plată selectate de Utilizator (Plătitor): online sau offline. În cazul selectării metodei de plată online, Serviciul MPay este disponibil pentru accesare exclusiv Utilizatorului (Plătitor) autentificat prin intermediul serviciului electronic guvernamental de autentificare și control al accesului (MPass). În cazul selectării metodei de plată offline, Utilizatorul (Plătitorul) accesează Serviciul MPay prin vizitarea fizică a ghișeelor sau terminalelor prestatorilor de plată;
  3. La accesarea și utilizarea Serviciului MPay Utilizatorul trebuie să introducă date valabile și autentice;
  4. În cazul autentificării pe site-ul web dedicat Serviciului MPay, Utilizatorul este responsabil pentru păstrarea oricăror informații de autentificare asociate;
  5. Utilizatorul este responsabil pentru toate activitățile care apar în contul său și pentru păstrarea confidențialității datelor de autentificare;
  6. Conturile de Utilizator nu sunt transferabile unei alte persoane;
  7. Utilizatorului îi este interzisă transmiterea, partajarea sau divulgarea informațiilor de autentificare oricărei terțe persoane. Utilizatorul este integral responsabil pentru orice activitate desfășurată prin contul său și își asumă toate consecințele care decurg din încălcarea acestei interdicții;

6. Confidențialitatea datelor cu caracter personal

Politica de confidențialitate pentru site-ul web dedicat Serviciului MPay este disponibilă aici: Politica de confidențialitate.


7. Cookie-urile și tehnologii similare

Politica privind utilizarea cookie-urilor pentru site-ul web dedicat Serviciului MPay este disponibilă aici: Politica privind utilizarea cookie-urilor.


8. Securitatea informației

  1. AGE implementează măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a proteja datele prelucrate în cadrul Serviciului MPay împotriva distrugerii, pierderii, modificării, divulgării sau accesului neautorizat, fie accidental, fie ilegal. Aceste măsuri includ, dar nu se limitează la, criptarea datelor, controlul strict al accesului și proceduri de gestionare a securității informației;
  2. Incidentele de securitate vor fi raportate la Serviciul suport clienți al AGE;

9. Funcțiile specifice ale Serviciului MPay

  1. Serviciul MPay a fost dezvoltat și extins pentru prestatorii de servicii cu plată ca un serviciu încorporat în portaluri guvernamentale, dar și separat (stand-alone), care permite persoanelor fizice și persoanelor juridice să efectueze plăți pentru servicii publice, cum ar fi taxe, impozite, amenzi și altele;
  2. Serviciul MPay oferă beneficii Utilizatorilor (Plătitorilor), oferindu-le libertatea și conveniența de a alege orice metodă de plată disponibilă în Republica Moldova în mod legal (carduri de credit/debit, internet banking, monedă electronică, numerar sau Sistemul Național de Plăți Instant al Republicii Moldova (MIA));
  3. Plata prin Serviciul MPay poate fi efectuată prin următoarele metode furnizate de prestatorii de plată:
    • prin card de debit/credit VISA sau Master Card (online);
    • Google Play și Apple Pay (online);
    • terminale POS (la ghișeele instituțiilor publice, unde sunt instalate);
    • prin Sistemul Național de Plăți Instant al Republicii Moldova (MIA) plăți instant;
    • prin internet banking la băncile din Republica Moldova (online);
    • cu monedă electronică prin intermediul portofelelor electronice (online);
    • în numerar (offline): la ghișeele băncilor din Republica Moldova; în numerar la oficiile Î.S. „Poșta Moldovei”; în numerar la terminalele self service;
  4. Persoanele juridice au oportunitatea de a achita cu instrumentele:
    • prin card de debit/credit (persoană fizică) sau card business VISA sau Master Card (online);
    • Google Play și Apple Pay (online);
    • prin internet banking;
    • în numerar (offline): la ghișeele băncilor din Republica Moldova; în numerar la oficiile Î.S. „Poșta Moldovei”; în numerar la terminalele self service;
  5. Serviciul MPay nu oferă metoda de plată prin virament cont la cont (transfer de credit). Pentru a utiliza această metodă, Utilizatorul va folosi instrumentele băncilor și datele bancare necesare primite de la prestatorii de servicii cu plată;
  6. Prin Serviciul MPay se acceptă procesarea prin centrele băncilor acquiring din Republica Moldova, cardurile de debit/credit de la Visa International Limited, MasterCard Inc.;
  7. Metoda de plată prin card bancar implică redirecționarea prin intermediul canalelor securizate către portalurile băncilor acquiring și nu stochează date sensibile (cum ar fi date deschise despre card sau titularul de card). În Serviciul MPay sunt stocate doar informații depersonalizate ale cardului (numărul cardului mascat - primele 6-8 si ultimele 4 cifre: XXXXXXXX****XXXX);
  8. Dacă în timpul procesării tranzacției cu cardul bancar se produce o eroare, următoarele cauze și soluții se aplică, după cum urmează:
    1. a apărut o eroare temporară în timpul procesării plății cauzată de conexiunea între Serviciul MPay și banca procesatoare de tranzacții cu cardul.

      Atenție! În acest caz suma acestei tranzacții putea fi retrasă de pe cardul Dvs. Pentru a soluționa problema vă rugăm să va adresați la Serviciul suport clienți suport.mpay@gov.md;

    2. cardul nu este activat pentru tranzacții online securizate (ex. 3D Secure).

      Atenție! În acest caz suma acestei tranzacții nu a fost retrasă de pe card. Pentru a soluționa problema, vă rugăm să contactați banca emitentă a cardului Dvs. pentru a vă asigura că acesta este activ pentru astfel de operațiuni, să încercați setarea parolei 3D Secure pentru cardul pe care îl folosiți la plata online sau să încercați să finalizați plată cu un alt card activ;

    3. datele de autorizare introduse de Dvs. sunt invalide sau incomplete.

      Atenție! În acest caz suma acestei tranzacții nu a fost retrasă de pe cardul Dvs.. Pentru a soluționa problema, vă rugăm să introduceți date de autorizare valide și complete;

    4. cardul Dvs. nu conține suficiente resurse financiare pentru a efectua achitarea tranzacției.

      Atenție! În acest caz suma acestei tranzacții nu a fost retrasă de pe cardul Dvs.. Pentru a soluționa problema, vă rugăm să alimentați cu suma necesară contul cardului Dvs. și să repetați operațiunea de achitare sau să încercați să finalizați plată cu un card cu suficiente resurse financiare;

  9. Debitarea și transferul plăților înseamnă mișcarea surselor financiare din contul prestatorilor de plată în conturile de destinație ale prestatorilor de servicii (beneficiarii plăților). Debitarea și transferul plăților se efectuează doar în baza confirmării electronice a prestatorilor de plată despre încasarea plății;
  10. Debitarea și transferarea plăților la destinație are loc zilnic conform ordinii de clearing bancar al sistemului automatizat de plăți interbancare (în continuare - SAPI) de la BNM, după cum urmează:
    1. plățile achitate de la ora 24.00 până la ora 18.00, se debitează și transferă în conturile destinatare, în aceiași zi în clearingul de la ora 18.30 (începe la ora 18.00);
    2. plățile achitate de la ora 18.01 până la ora 23.59, se debitează și transferă în conturile destinatare, a doua zi în clearingul de la ora 14.30 (începe la ora 10.00)

      Excepție de la aceasta regula o constituie plățile încasate prin Î.S. Posta Moldovei care se debitează a treia zi lucrătoare de la încasare;

  11. În cazul zilelor de sărbătoare și zilelor nelucrătoare ale SAPI, plățile se debitează și transferă în zilele lucrătoare imediat următoare;
  12. În cazul în care datele bancare de destinație a plăților indicate de beneficiarul plății sunt incorecte, plățile se vor restitui în conturile prestatorilor de servicii de plată prin care au fost achitate. Redebitarea acestor plăți se va iniția după corectarea datelor bancare, prin urmare în acest caz, termenii indicați la pct. 10 nu vor fi respectați;
  13. Plățile odată achitate și transferate conform punctului 10 nu pot fi restituite prin Serviciul MPay. Restituirea plăților este responsabilitatea exclusivă a prestatorului de servicii cu plată (beneficiarul plății), prin urmare orice cerere de restituire se va adresa Prestatorului de servicii;
  14. Prestatorul de servicii cu plată poate refuza restituirea plății ca urmare a condițiilor legale aplicate. Cazurile particulare de restituire se vor prezenta la fiecare serviciu cu plată solicitat de Plătitor;
  15. De regulă, plățile achitate prin Serviciul MPay nu se admit spre anulare. În calitate de excepție de la această regulă, Prestatorul de servicii cu plată sau Plătitorul poate solicita anularea plăților efectuate prin Serviciul MPay, în următoarele cazuri:
    1. erori tehnice evidente (dublări ale plăților, sume evident exagerate etc.);
    2. inconsistență în mesajele de plată ca urmare a devierilor de la modelul operațional agreat (de ex. lipsește confirmarea Prestatorului de plată despre încasarea plății);
  16. Anulările de plăți pot fi efectuate doar în perioada de până la lansarea procedurii de debitare, cu cel puțin 30 min. în prealabil. La solicitarea anularilor de plăți încasate/restituite se va lua în considerație ordinea de clearing bancar în SAPI (descrisă în pct. 10);
  17. Plățile efectuate prin intermediul instrumentului Sistemul Național de Plăți Instant al Republicii Moldova (MIA) – Plăți instant sunt irevocabile și nu pot fi anulate, întrucât acestea sunt procesate și transferate instantaneu, în mod direct, în contul Prestatorului de servicii. În acest caz Plătitorul solicită anularea și returnarea sumei achitate direct de la Prestatorul de servicii;
  18. Pentru toate anulările de plată, atât Prestatorul de servicii cu plată cât și Plătitorul va solicita în scris (online sau pe suport de hârtie) anularea plății. AGE va verifica respectarea acestor condiții și va autoriza anularea plății;
  19. În cazul autorizării anulării, plata va fi restituită Plătitorului:
    1. de către Prestatorul de plată în cazul metodei de plată în numerar (bancă, terminal cash-in, oficiu poștal), monedă electronică, internet banking;
    2. de către Serviciul MPay în cazul metodei de plată cu cardul bancar;

10. Utilizarea serviciilor asociate Serviciului MPay

  1. Utilizatorul confirmă că acționează personal și îi este permisă utilizarea serviciilor asociate Serviciului MPay în conformitate cu cadrul normativ;
  2. Dacă Utilizatorul accesează serviciile asociate Serviciului MPay din numele unei persoane fizice sau juridice (acționând, după caz, în baza legii, a statutului, a unei procuri sau împuterniciri de reprezentare), acesta confirmă că are o împuternicire valabilă de a reprezenta acea persoană și de a accepta acești T&C din numele acelei persoane – astfel se va considera că persoana fizică sau juridică respectivă acceptă acești T&C;
  3. Utilizatorul se obligă să respecte toate instrucțiunile, ghidurile și politicile specifice, publicate de către AGE în legătură cu Serviciul MPay.;
  4. Achitarea plății se realizează prin una din metodele de plată selectate de Plătitor;
  5. Este responsabilitatea exclusivă a Utilizatorului de a se asigura că deține suficiente fonduri pentru a achita nota de plată. Dacă achitarea prin intermediul Serviciului MPay nu este disponibilă, Plătitorul este în continuare responsabil pentru efectuarea plăților la timp în conformitate cu termenii prevăzuți de legislația Republicii Moldova;
  6. De regulă, achitarea plății este realizată în baza numărului documentului MPay denumit „Notă de plată” sau numărului cererii depuse și create de prestatorul de servicii cu plată. Nota de plată MPay este un document semnat electronic în baza Legii nr. 124/2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere;
  7. Plată achitată se confirmă de Serviciul MPay prin documentul denumit „Confirmare de achitare a notei de plată” semnat electronic în baza Legii nr. 124/2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere. Acest document este valabil juridic și poate fi prezentat la solicitare pentru a confirma faptul achitării și alte detalii ale achitării efectuate de Plătitor;
  8. Plătitorul este de acord că detaliile cardului de debit/de credit furnizate de acesta trebuie să fie corecte și exacte și că nu va folosi cardul de debit/de credit, care nu este deținut în mod legal de acesta sau a cărui utilizare nu este autorizată de proprietarul legal al acestuia. Plătitorul este, de asemenea, de acord și se angajează să furnizeze detalii corecte și valide despre cardul de debit/cardul de credit;
  9. Plătitorul autorizează debitarea cardului nominalizat pentru plata selectată împreună cu comisioanele aplicabile după caz;
  10. Plătitorul este responsabil să se asigure că este disponibil un sold suficient pe contul cardului nominalizat la momentul efectuării plății pentru a permite finalizarea tranzacției de plată;

11. Conduita Utilizatorului

  1. Utilizatorul trebuie să respecte legislația și să nu afecteze funcționarea Serviciului MPay;
  2. Este interzisă orice activitate a Utilizatorului care poate afecta funcționarea Serviciului electronic, securitatea sistemului informațional partajat prin care acesta este furnizat sau încălca drepturile altor utilizatori;
  3. Utilizatorul se obligă:
    1. să nu interfațeze cu serverele sau rețelele ce au legătură cu serviciile asociate Serviciului MPay, inclusiv prin atacuri de tip spam, denial-of-service sau orice acțiune care ar putea afecta disponibilitatea și securitatea;
    2. să nu pretindă că este altă persoană în timp ce folosește Serviciul MPay;
    3. să nu dezvolte sau să utilizeze aplicații software, dispozitive, scripturi, roboți sau alte tehnologii automatizate pentru a accesa, copia sau colecta în mod neautorizat date din Serviciul MPay ori pentru a efectua operațiuni de tip scraping;
    4. să nu încerce inginerie inversă, precum decompilarea sau dezasamblarea componentelor Serviciului MPay;
    5. să obțină sau să încerce să obțină acces neautorizat la serviciile, serverele, rețeaua sau datele Serviciului MPay;
    6. să nu încarce conținut care este dăunător copiilor, amenințător, abuziv, de hărțuire, tortură, defăimător, calomnios, vulgar, obscen, invaziv, care instigă la ură rasială, etnică sau de alt tip;
    7. să nu folosească Serviciul MPay în scopuri ilegale, discriminatorii, frauduloase sau abuzive ori să transmită sesizări/reclamații false sau nefondate cu scopul de a perturba funcționarea acestuia;
    8. să nu încarce, posteze, trimită e-mail sau orice alt material ce conține viruși sau alte coduri de computer, fișiere sau programe menite să întrerupă, distrugă sau să limiteze funcționalitatea Serviciului MPay sau a oricărui alt software sau hardware sau echipament de telecomunicație asociat acestuia;
    9. să nu utilizeze Serviciul MPay în scopul obținerii unor avantaje financiare sau similare celor financiare, decât dacă are acordul AGE în acest sens;
    10. să raporteze fără întârziere Serviciului suport clienți orice vulnerabilitate de securitate, incident sau activitate suspectă pe care o observă în legătură cu Serviciul MPay;
  4. Respectarea termenilor de achitare/stingere a obligațiilor este responsabilitatea exclusivă a Plătitorului (subiectului obligației) dacă legea nu prevede altfel;
  5. Pentru a utiliza Serviciul MPay, Plătitorului i se poate solicita să furnizeze anumite informații, cum ar fi date calendaristice, sume, informații plătitor, identificarea, detalii de contact etc.; ca parte a procesului de procesare a plății. În cazul necesității introducerii unor date necesare procesării plății, responsabilitatea corectitudinii informațiilor introduse (etc), aparține în totalitate Plătitorului;

12. Notificări

AGE ar putea să transmită notificări, inclusiv anunțuri de serviciu sau notificări privind modificarea T&C, prin intermediul emailului, postărilor pe site-ul web dedicat Serviciului MPay sau alte metode de notificare actuale sau care ar putea fi dezvoltate în viitor. Utilizatorul consimte recepționarea unor astfel de notificări.


13. Costurile utilizării Serviciului MPay

  1. Accesul Utilizatorului la funcționalitățile Serviciului MPay este gratuit, cu excepția serviciilor cu plată reglementate de actele normative și T&C de utilizare a Serviciului MPay;
  2. Comisioanele aferente plăților sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 712/2020 cu privire la serviciul guvernamental de plăţi electronice (MPay). Comisioanele se aplică în cazul plăților cu cardurile de plată până la stabilirea noii cote procentuale conform legislației în domeniu;
  3. AGE își rezervă dreptul de a revizui politica de preț în ceea ce privește accesarea și utilizarea Serviciului MPay, sub rezerva unor modificări corespunzătoare a cadrului normativ. Comisioanele aferente plăților sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 712/2020 cu privire la serviciul guvernamental de plăţi electronice (MPay);
  4. AGE pune la dispoziție Serviciul MPay Plătitorului (persoană fizică) în mod gratuit;
  5. Comisionul pentru plățile efectuate de Plătitor (persoană fizică) este acoperit:
    1. integral de Ministerul Finanțelor (în cazul plăților cu destinație în sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor);
    2. de către Prestatorul de servicii cu plată în cazul plăților ce nu au destinație în sistemul trezorerial (ex.: plata pentru serviciile persoanelor juridice de drept public, dar care se deservesc la conturi comerciale; plata pentru serviciile persoanelor juridice private; plăți în favoarea persoanelor juridice de drept privat care, în limita competențelor delegate în conformitate cu actele normative, prestează servicii publice sau care dețin conturi comerciale);
  6. În cazul plăților efectuate de Plătitor (persoană juridică), indiferent de destinația și metoda de plată utilizată, pentru fiecare tranzacție, Plătitorul va achita comisioanele aferente plății:
    1. pentru fiecare tranzacție achitată cu cardurile bancare comisioanele destinate prestatorilor de servicii de plată pentru procesul de încasare - 0.5% - pentru carduri emise de băncile din Republica Moldova; 2.4% - pentru carduri emise de țări în afara Republicii Moldova;
    2. pentru fiecare tranzacție achitată prin alte instrumente de plată comisioanele conform tarifelor și condițiilor stabilite de către prestatorii de servicii de plată, fără a le include în fluxurile financiare de debitări ale serviciului MPay;
    3. pentru administrarea, mentenanța, suportul și operațiunile tehnice ale serviciului MPay – 1.20 MDL;
  7. În cazul plăților efectuate de persoanele juridice, la solicitare, se va elibera factură fiscală pentru comisionul serviciului MPay (1.20 MDL) aferent plății;
  8. Pentru utilizarea Serviciului MPay, Prestatorii de servicii cu plată persoane fizice și persoane juridice de drept privat achită comisioanele conform tarifelor și condițiilor stabilite de către prestatorii de servicii de plată, fără a le include în fluxurile financiare de debitări ale serviciului MPay:
    1. pentru fiecare tranzacție achitată în numerar, internet banking, terminale self service, portmoneu electronic – 1%, nu mai puțin de 1.00 MDL și nu mai mult de 2,5 MDL;
    2. pentru fiecare tranzacție achitată cu cardurile bancare: 0.5% - pentru carduri domestice; 2.4% - pentru carduri străine;
    3. pentru fiecare tranzacție achitată prin intermediul Sistemului Național de Plăți Instant al Republicii Moldova (MIA) - 0,1% dar nu mai mult de 0,40 lei;
    4. pentru administrarea, mentenanța, suportul și operațiunile tehnice ale serviciului MPay – 1.20 MDL;

14. Disponibilitatea Serviciului MPay

  1. Serviciul MPay funcționează în regim de înaltă disponibilitate (24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână). Perioada garantată pentru nivelul agreat de disponibilitate a serviciilor este în condițiile disponibilității metodelor de plată ale Serviciului MPay;
  2. AGE depune eforturi rezonabile pentru a asigura disponibilitatea Serviciului MPay;
  3. Dacă, la momentul accesării una din metode de plată a Serviciului MPay nu este disponibilă sau un prestator de plată sau de servicii nu este disponibil, AGE recomandă Utilizatorului să încerce orice altă metodă de plată disponibilă sau un alt prestatori de plată disponibil sau să încerce achitarea mai târziu după soluționarea problemelor de indisponibilitate;
  4. AGE își rezervă dreptul de a întrerupe temporar accesul la Serviciul MPay pentru lucrări de mentenanță planificate, actualizări de securitate sau intervenții de urgență. În măsura posibilităților, întreruperile planificate vor fi notificate în prealabil utilizatorilor;

15. Limitarea răspunderii

  1. AGE nu garantează lipsa erorilor în funcționarea Serviciului MPay;
  2. AGE își declină orice răspundere cu privire la indisponibilitatea Serviciului MPay din cauze în afara controlului ei, și își asumă obligația de a depune eforturile necesare pentru remedierea unor astfel de situații în condiții de promptitudine și imparțialitate;
  3. AGE nu poartă răspundere pentru daune directe sau indirecte (pierderi, costuri, inclusiv costuri juridice) sau daune de orice fel care pot fi suferite sau suportate de Utilizator ca rezultat al utilizării Serviciului MPay;
  4. Serviciul MPay este un serviciu complementar serviciilor cu plată prestate de prestatorii de servicii din domeniul public și privat, iar relațiile juridice de prestare a Serviciului MPay sunt reglementate de contracte/acorduri cu acești prestatori. Prin urmare, orice petiție, plângere, contestație pe marginea achitării plăților se va expedia prestatorului respectiv, care, la rândul lor, vor atrage AGE la examinarea acestor petiții, plângeri, contestații;

16. Modificarea și încetarea utilizării Serviciului MPay și a contului

  1. AGE constant inovează și dezvoltă serviciile asociate Serviciului MPay. Astfel, fără o notificare prealabilă a Utilizatorului, AGE poate modifica, adăuga sau elimina funcționalități sau caracteristici, suspenda sau stopa permanent serviciile asociate Serviciului MPay;
  2. Utilizatorul poate oricând să stopeze utilizarea serviciilor asociate Serviciului MPay;
  3. AGE poate să suspende temporar accesul Utilizatorului la Serviciul MPay în cazul violării de către acesta a T&C sau în alte cazuri stabilite de cadrul normativ, de regulă cu o notificare prealabilă;
  4. AGE își rezervă dreptul de a suspenda accesul fără notificare în situații excepționale care prezintă un risc de securitate imediat și grav pentru Serviciul MPay sau alți Utilizatori;
  5. AGE poate anula accesul pentru inactivitatea contului, cu notificarea prealabilă a Utilizatorului, sau în alte cazuri stabilite de cadrul normativ;

17. Intrarea în vigoare și modificarea T&C

  1. T&C intră în vigoare la publicarea pe site-ul web dedicat Serviciului MPay;
  2. AGE își rezervă dreptul de a modifica T&C, iar versiunea actualizată va fi publicată pe site-ul web dedicat Serviciului MPay;
  3. Este responsabilitatea Utilizatorului de a citi T&C înainte de a iniția utilizarea Serviciului MPay;

18. Corelarea (linking) cu Serviciul MPay

  1. Site-ul web dedicat Serviciului MPay poate conține legături sau trimiteri către alte site-uri web considerate de AGE utile în legătură cu conținutul Serviciului MPay și care, după caz, pot să nu se afle sub controlul sau administrarea sa. În cazul utilizării acestor legături sau trimiteri se vor aplica condițiile de utilizare corespunzătoare acelor site-uri web;
  2. AGE nu poate garanta/controla actualitatea/exactitatea informațiilor prezente pe site-urile web ale unor terți, la care se face trimitere pe site-ul web dedicat Serviciului MPay;
  3. AGE salută și sprijină corelarea altor site-uri web cu site-ul web dedicat Serviciului MPay;
  4. Trebuie să contactați AGE pentru a solicita o permisiune expresă în cazul în care:
    1. taxați utilizatorii pentru a da click pe linkul către Serviciul MPay;
    2. declarați că site-ul web este asociat sau sprijinit (aprobat) de Serviciul MPay sau de către AGE;

19. Suport și asistență

  1. Pentru a beneficia de suport în cazul unei deficiențe sau probleme apărute, transmiterea unor sugestii sau depunerea unui petiții, vă rugăm să contactați Serviciul suport clienți al AGE prin următoarele canale:
  2. În cazul solicitărilor expediate pe email, echipa de suport a Serviciului MPay va depune tot efortul pentru a oferi răspunsuri în termen de cel mult 10 zile lucrătoare. În cazul în care nu primiți un răspuns în acest termen, vă rugăm să reveniți cu un mesaj repetat dacă problema abordată de dumneavoastră nu suferă amânare, iar echipa noastră va reprioritiza cererea dumneavoastră;

20. e-Feedback și petiții

  1. Utilizatorul poate trimite în formă electronică orice petiție prin care să sesizeze AGE despre probleme legate de utilizarea Serviciului MPay sau a site-ului web dedicat acestuia, care pot fi trimise:
  2. AGE este obligată să soluționeze petiția dumneavoastră în termen de cel mult 30 (treizeci) de zile calendaristice, conform prevederilor Codului administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018;